joi, 13 decembrie 2012

GENEZA


Este căzut pe vârful muntelui. Faţa îi este uscată, limba ieşită din gură are tranşee în adâncimea împietrită, din ceea ce era numit cândva pământ. Corzile vocale îi atârnă ca nişte liane uscate in junglă.
Dar nu e stins, inspira, raţionează cantitatea de aer cu vocala cea mai pură.

Umbra îi iese din spatele copacilor şi îi cutreieră câmpiile: “Luptă şi vei primi un lac...”.

E întuneric, se aude doar aerul care atinge frunzele. Într-o clipă mâna lui stângă se înfige in deşertul nisipos până la nivelul unghiilor, acoperindu-le cu sticlă. Mâna dreaptă pătrunde în cadrul social specific unei reuniuni elegante, unde toti aşteptau să le deschidă pentru a intra.

-     Hei..

Faţa îi este plină de fotoni imaculati, supraexpusi în forul care incepe sa-şi piardă forma.

-         Hei...

Din ochii încremeniţi îi ies la suprafată dramele, nevrozele şi psihozele, cochete şi parfumate. Minţile lor au ajuns deja şi savurează ceaiuri de pământoase.
Par să resimtă un stil de viaţă distins.

-         Hei, trezeşte-te, o să dormi mai târziu pe lauri. Suntem aproape!

Aerul se puse în mişcare fiind aspirat în depărtarea drumului, dincolo de orizont, împreună cu lumina după-amiezei, lăsând prezentul în beznă.

În pofunzimea timpului îl vedem cum trece prin faţa noastră plutind, privindu-ne ca prin vis, siluetele noastre nefiind mai înalte decât pupilele lui.

Glasul lui e format in Univers.

-         Ce vreti?

Ce ne-a făcut? Am împietrit… Trebuie sa urcăm.
Nu, tu trebuie sa fi.. Du-te!

Ceştile de ceai se aud cum se sparg în neant şi figura răpusă este mai puternică decât nicicând. Fusese aici tot timpul.

Universul îşi dezvăluie culoarea albastră pură, unde intelecturile îşi depun economiile în sferele divine.

Lumina curioasă transformă absolutul în alb.

-         Vreau să ştiu Adevărul!

*

E tot ce stim despre ei, îşi spuneau Oameni.

Geneza [1.618].

*


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu